ALTELE

PR. CALISTRAT: ”ÎN CLIPA ÎN CARE AM BLESTEMAT, BLESTEMUL SE ÎNTOARCE PESTE NOI”

ADVERTISING

Sa nu blestemam ac, ata, fir de praf, animal, om, lucru, pom, stea, soare, picatura de apa, pentru ca in clipa in care am bestemat, blestemul se intoarce peste noi. Cand blestemi, il obligi pe Dumnezeu sa opreasca anumite sentinte, si le dai tu!

Si in momentul cand ai blestemat tu si nu mai da El sentinta, raspunzi tu de urmarile sentintei pe care trebuia sa le dea Dumnezeu. Asa ca, mai usor cu aruncatul vorbelor de claca din gura noastra.

Despre pacatul blestemului in casa

Blestemele sunt foarte rele in casa, atat cand sunt rostite asupra copiilor, cat si invers, de copii asupra parintilor.

Multi copii nu se casatoresc sau celor care se casatoresc nu le merge bine in casnicie din cauza blestemelor parintilor. Remediul cel mai eficient impotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facuta atat de parinti, cat si de copii.

Exista un obicei foarte rau la unii parinti de a-si blestema copiii atunci cand ii supara. Tot timpul le-am recomandat parintilor ca atunci cand copiii nu sunt cuminti, sa-i ba-ta, insa niciodata sa nu-i blesteme.

ADVERTISING

Deoarece blestemul, injuratura, cand sunt facute de parinte asupra copilului pe care l-a nascut, au urmari negative asupra lui.

Copilul care a fost blestemat de tatal sau mama lui si parintii respectivi nu s-au spovedit de acest pacat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din aceasta cauza pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri in viata peste copiii respectivi.

ADVERTISING
ADVERTISING