ALTELE

Sânziene – Drăgaica. Ce nu ai voie să faci de sărbătoarea Sânzienelor

ADVERTISING

Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, Sânzienele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, „pocindu-le gură”. Nici bărbații nu scapă ușor.

Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl așază pe grindă, în șură. Ei speră ca până la acea înălțime se li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună și dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageste.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca cu amănunte în Evanghelia Să.

Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.

ADVERTISING

CITESTE SI: Sânzienele: Rețetă NATURISTA pentru calmarea durerilor de COLOANĂ și dizolvarea CIOCURILOR osoase

ADVERTISING
ADVERTISING

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *