De ce este o persoana fericita, vesela si plina de energie, iar cealalta – bolnava si deprimata. Una ii este draga soartei, iar viata celuilalt este o serie de probleme. Care este secretul sanatatii, fericirii si longevitatii?

Cartea lui este foarte citita. Acest lucru inseamna ca multi oameni nu mai cauta sursa raului pe undeva, dar si-au indreptat privirea spre sine.

Incercand sa urmareasca relatia cauzala dintre viziunea asupra lumii unei persoane si evenimentele care i se intampla, Serghei Nikolaiievici a facut multe descoperiri surprinzatoare. Cazurile interesante descrise de Lazarev si explicatiile date acestora merita cea mai mare atentie.

Diagnosticarea Karmei

Este cu adevarat posibil sa schimbi situatia din jurul tau numai prin schimbarea ta. Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este dorinta de a fi stapan pe situatie. Sa intelegeti ca situatia, in special este impotriva dvs., iar in general functioneaza pentru dvs.

Nu am inteles inainte de ce exista o regula nerostita in cultura care interzice citirea in timpul meselor.

Se pare ca o masa cu o carte, in fata unui ecran TV si o discutie a problemelor politice si familiale, poate trauma sufletul unei persoane, deoarece in timpul unei mese, informatiile devin libere in subconstient.

Orice boala, fie ca este la nivel organic sau functional, inhiba agresiunea dezvoltarea agresiunii in suflet.

Iata sfatul meu despre cum sa fii sanatos si sa traiesti mai mult timp

Nu te plange nimanui de nimic. Nici de soarta, nici de Dumnezeu, nici de trecut, nici de oameni.

La exterior, sa te comporti cum iti place, dar in interior – pentru orice pretentie a dvs. este un program de nimicire a ceea ce va imaginati. Celula nu poate avea obiectii fata de intreg organismul, avand in vedere propriile interese. Aceasta celula se desprinde si se imbolnaveste.

In viata de zi cu zi, ne permitem adesea sa vorbim rau despre oameni, despre noi insine, despre destinul nostru. Se pare ca acest obicei ii distruge persoanei…dantura.

Suntem intotdeauna primii care ii ofenseaza pe cei care ne supara prin comportamentul lor.

Poruncile lui Hristos nu sunt adresate formei, ci continutului, emotiilor noastre. „Iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt” – acest lucru nu este negarea apararii. Acest lucru inseamna ca nu trebuie sa existe o agresiune reciproca in interior.

Incepeti cu sentimentul ca in fiecare secunda tot ceea ce este in jurul vostru poate disparea, ca un om iubit poate trada, pleca, ofensa sau disparea din aceasta lume in fiecare secunda. Ca in fiecare secunda puteti pleca in lumea de dincolo.

Apoi, incetul cu incetul revendicarile vor disparea, dar dragostea va ramane. Sentimentul vostru de dragoste nu trebuie sa depinda de nimic.

Orice metoda de tratament care nu se bazeaza pe dezvoltarea spirituala a unei persoane duce la degradare.

Este ireala educarea oamenilor prin intermediul constiintei, logicii, convingerilor si cerintelor. Daca simtiti o adevarata lipsa de aparare interioara, aruncati totul in afara de dragoste.

Orice formă de agresiune este imposibilă dacă în sufletul meu nu există un program analogic. Într-una din cărțile sale Lazarev afirmă că tot ce a scris el poate fi redus la patru reguli simple.

Întotdeauna și pretutindeni iubiți-L și slăviți-L pe Dumnezeu. Iubiți și vedeți-L în toate pe Dumnezeu, simțiți voia Tatalui Ceresc.

Nu căutați vinovatii.

Acceptați oamenii așa cum sunt ei. Lumea a apărut din iubire, se mentine cu iubire, pleacă în iubire și devine iubire.

Articolul Parapsihologul Serghei Lazarev: „Vrei sa fii sanatos? Nu te plange nimanui de nimic. Nici de soarta, nici de trecut, nici de oameni” apare prima dată în YUSMEDIA.RO.

Un dialog aparent simplu intre un tata si fiul sau poate servi drept punte intre trecut si prezent, dezvaluind diferentele semnificative dintre doua ere: una definita de absenta tehnologiei si cealalta, in care tehnologia domina fiecare aspect al vietii noastre cotidiene.

Transformari Generationale si Impactul Tehnologiei

Aceasta interactiune dintre generatii evidentiaza transformarile profunde prin care a trecut societatea, in special in ceea ce priveste modul in care traim si ne petrecem timpul liber.

Inainte de aparitia dispozitivelor mobile si a internetului, copilaria era traita intr-un mod fundamental diferit.

Era caracterizata de libertate, jocuri in aer liber si interactiuni nemijlocite cu natura si cu alte persoane. Perioada dintre anii 1939 si 1985 a fost una in care valorile autentice si simpla bucurie de a fi alaturi de familie si prieteni erau la ordinea zilei.

Moduri de Divertisment de Altadata

In acele vremuri, divertismentul nu provenea din ecrane sau dispozitive electronice, ci din activitati simple, precum plimbarile cu bicicleta, jocurile de echipa sau explorarea naturii.

Copiii erau incurajati sa isi foloseasca imaginatia, sa isi creeze propriile jocuri si sa se bucure de compania celor din jur fara a fi intrerupti de notificari sau apeluri. Aceasta era o epoca in care bucuria pura si nevinovata putea fi gasita in cele mai simple lucruri.

Valorile Comunitatii

Pe langa bucuria simpla a vietii de zi cu zi, valorile precum respectul, onestitatea si modestia erau promovate si respectate in comunitate.

Oamenii petreceau mai mult timp impreuna, discutand fata in fata si construind relatii solide care durau o viata intreaga. Aceasta interactiune umana directa era esenta a ceea ce insemna sa traiesti in acele vremuri.

Pierderea Interactiunilor Autentice

In dialogul dintre tata si fiu, se evidentiaza ideea ca, desi tehnologia a adus multe beneficii si conveniente vietii noastre, a adus si o pierdere semnificativa: aceea a timpului petrecut impreuna cu ceilalti, a conversatiilor semnificative si a experientelor comune autentice.

Mesajul pe care aceasta generatie il transmite este unul de echilibru: sa imbratisam avantajele tehnologiei fara a pierde din vedere importanta relatiilor umane si a valorilor traditionale.

Amintiri Vibrante din Trecut

Amintirile despre aceste vremuri, chiar si atunci cand sunt capturate in fotografii alb-negru, raman vibrante si pline de viata. Ele ne reamintesc de momentele autentice petrecute alaturi de cei dragi, de conversatiile la masa de seara si de rasetele impartasite.

Prin aceste amintiri, suntem reamintiti ca, in ciuda tuturor schimbarilor tehnologice, ceea ce conteaza cu adevarat in viata ramane neschimbat: relatiile, iubirea si conexiunile umane.

Echilibrul intre Tehnologie si Umanitate

Astfel, dialogul dintre tata si fiu nu este doar o lectie despre trecut, ci si un apel la reflectie si actiune in prezent. Ne indeamna sa ne reevaluam prioritatile, sa cautam echilibrul intre tehnologie si umanitate si sa pastram vii valorile care ne definesc ca societate.

In final, mesajul transmis este unul de speranta si indemn la introspectie: sa apreciem tehnologia pentru beneficiile pe care le aduce, dar sa nu uitam niciodata de importanta conexiunilor autentice si de bucuriile simple ale vietii.

Articolul Oamenii născuți între 1940 și 1985 sunt o generație unică. Valorile autentice si simpla bucurie de a fi alaturi de familie erau la ordinea zilei apare prima dată în YUSMEDIA.RO.

“Îmi amintesc de parcă ar fi fost chiar ieri. Ce bine e să te întorci în timp şi trăieşti tihna zilelor de odinioară! S-a întâmplat cu ani în urmă. Era primul meu Crăciun departe de casă, în inima munţilor. Era primul meu Crăciun la o mănăstire, în bătrâna ctitorie a lui

Mircea cel Bătrân. Când am ajuns în faţa porţilor Coziei, aveam senzaţia că aştept la porţile Raiului. Eram năucită de splendoarea şi sfinţenia locului, de Oltul ce se izbea de zidul neclintit al mănăstirii. Mi se părea că cerul a coborât pe pământ şi că cete de îngeri intonau colinde.

E minunat să-ţi pui viaţa în slujba oamenilor în numele lui Hristos

Era în 1974, o perioadă în care niciunde nu puteai asculta melodioase colinde sfinte româneşti. Îmi mângâiau atunci auzul pentru prima dată. Erau cântate de călugări şi tineri elevi seminarişti. În această feerie l-am cunoscut pe cel cu care aveam să-mi împart mai târziu viaţa.

Poate vă întrebaţi ce aveam să ne tot spunem în aceste mii de rânduri. Ei bine, el încerca să mă determine să conştientizez ceea ce însemna misiunea preoţească şi ce mari răspunderi are cea care doreşte să-i fie alături unui viitor preot. Mi-am asumat cu responsabilitate o viaţă alături de un slujitor al Bisericii şi m-am dăruit lui cu toată fiinţa mea. Ştiam că alături de părinte nu-mi va fi uşor, dar l-am iubit şi când iubeşti totul devine atât de simplu!

Cum e să trăieşti pentru credincioşi

După căsătorie, mi-am urmat soţul în parohia unde a fost trimis. Era undeva, într-un sat, departe de tumultul oraşului unde crescusem. Acolo am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea. Totul părea desprins parcă dintr-o poveste. Îmi urmam soţul la biserică, îi împărtăşeam necazurile şi bucuriile din parohie. Era nemaipomenit! Mi-am dat seama că, de fapt, a fi soţie de preot înseamnă să participi efectiv la înalta misiune la care era chemat cel cu care am ales să-mi unesc destinul. Nu era deloc uşor, dar era atât de frumos!

La hirotesirea părintelui ca duhovnic, Preasfinţia Sa Eftimie mi-a spus că sunt jumătate de preot şi că, în orice împrejurare, va trebui să-i fiu alături. Şi aşa a şi fost. Îl aşteptam până târziu, când venea din parohie încărcat cu toate problemele enoriaşilor. Îl încurajam, îl sfătuiam, făceam planuri cum să ne ajutăm credincioşii şi încercam să le şi materializăm. Ne-am iubit credincioşii din parohie ca pe propria familie. Multe femei aveau probleme pe care se sfiau să le spună părintelui şi atunci eu eram puntea de legătură între ele şi duhovnicul lor.

Mă simţeam utilă şi foarte bucuroasă că pot face ceva pentru cei din jur. Eram respectaţi şi iubiţi de toţi sătenii. Niciodată nu-mi lipseau dulciurile din geantă, pe care le împărţeam copiilor cu care mă întâlneam pe drum sau la biserică. Aşa au trecut ca un fum 12 ani în acea parohie, în care nu am văzut nicio emisiune la televizor, pentru că nu puteam capta undele, dar ne umpleam timpul citind foarte mult şi bucurându-ne că împreună eram adevăraţi misionari.

Lupta pentru credinţă poate fi riscantă

Pentru merite deosebite, soţul meu a fost numit protoiereu şi mutat la oraş. Dar în suflete noastre, cei mai frumoşi ani de pastoraţie au rămas cei petrecuţi la ţară. La Bârlad am reuşit să ridicăm o bisericuţă închinată Maicii Domnului, pentru care părintele avea o evlavie deosebită.

Am botezat 60 de copii orfani, din casa de copii, şi am încercat să facem tot ce ne stătea în putere pentru noua parohie ce ne fusese încredinţată. Din nefericire, exact atunci când ni se părea că totul mergea foarte bine, Dumnezeu ne-a pus credinţa la încercare.

Soţul meu, preotul care lupta cu îndârjire pentru misiunea ce i-a fost încredinţată, a căzut secerat de o boală cumplită: leucemie acută mieloblastică. După spusele medicilor, ceea ce a dus la declanşarea bolii a fost o intoxicare radioactivă. Duşmanii au fost cei care încercau să pervetească ortodoxia prin tot felul de erezii, împotriva cărora părintele a luptat, asumându-şi marele risc. Cu toate intervenţiile, aici şi în străinătate, bunul meu părinte a plecat să slujească liturghia cosmică, alături de Marele Arhiereu Hristos.

În ziua în care eu împlineam 40 de ani, am primit cel mai trist cadou: văduvia. Am crezut atunci că viaţa mea se va opri în loc. Cu doi copii la liceu, plină de datorii şi cu sufletul zdrobit de durere, întorceam o nouă filă din cartea vieţii mele.

Dragostea trebuie să fie veşnică

Înainte de moarte, părintele îmi spunea că ar vrea să fiu o nouă Vitorie Lipan… Şi aşa a fost. Mi-am găsit refugiu în a ajuta în continuare pe cei din jur, aşa cum învăţasem alături de cel care îmi fusese prieten, soţ, tată la copii şi busola care m-a orientat spre Dumnezeu. Am scos două cărţi închinate părintelui: una cu predicile pe care le scrisese şi alta despre viaţa mea alături de un adevărat misionar a lui Hristos. Mi-a fost greu, dar copiii au fost cei care mi-au dat forţa de a merge mai departe şi m-au făcut să cred în continuare în dragostea pe care încă o port celui drag.

Am reuşit. Am doi copii minunaţi: băiatul, Iustin, a păşit pe urmele tatălui său şi a făcut studii teologice, acum fiind doctorand, iar fata, Elena, a terminat facultatea de jurnalistică şi un masterat în relaţii internaţionale.

Mă simt împlinită, dar cu o rană în suflet care, deşi pare să se închidă sângerează mereu. L-am iubit, îl iubesc şi-l voi iubi pe bunul meu soţ până când ne vom întâlni poate în veşnicie. Îmi pare rău că nu mi-a fost alături la cununia fiului nostru. M-am obişnuit să raportez orice moment al vieţii la dragostea pe care i-o port şi la toţi anii fericiţi pe care i-am trăit împreună.

E foarte frumos să trăieşti alături de un preot. Nu pot să nu vă sfătuiesc să vă gândiţi bine înainte de a vă hotărî să deveniţi preotese. Nu o faceţi din interes material, ci din dorinţa sinceră de a fi alături de mesagerul lui Dumnezeu pe pământ. E minunat să poţi să-ţi pui viaţa în slujba oamenilor, să-i iubeşti, să-i ajuţi şi să-i călăuzeşti spre Hristos. Cum Dumnezeu e iubire şi e veşnic, aşa şi iubirea noastră trebuie să fie veşnică.”

Sunt fericită şi împăcată că nu voi pleca alături de soţul meu fără să fi lăsat nimic important în urmă.

Articolul Poveste adevărată: „În ziua în care eu împlineam 40 de ani, am primit cel mai trist cadou: am rămas văduvă” apare prima dată în YUSMEDIA.RO.