El sustine ca fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional. El a numit acest soc dupa numele fiului sau: Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

Dr. Hamer era in anii ‘70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente.

Insa cursul vietii doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui. Aceste socuri l-au ranit la un nivel profund, si, ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE.

Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele.

Desi pare descurajator, acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala. Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau.

Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand ca, la fel ca el, toti au trecut prin experiente extrem de stresante, inainte ca boala sa se instaleze si sa se dezvolte.

Observarea conexiunii dintre minte si organism nu a fost surprinzatoare. Numeroase studii aratasera deja ca atat cancerul, cat si alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.

Există o LEGATURĂ dintre diferitele zone creiereului şi anumite organe

Dar Dr. Hamer a dus cercetarile sale cu un pas mai departe. Urmarind ipoteza ca toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacientilor sai si le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit ca orice boala, nu numai cancerul, este controlata de o zona din creier ce ii corespunde in mod specific si este legata, in mod particular, de un eveniment traumatizant perfect identificabil.

Mai exact, a sesizat aparitia unor vibratii mai anormale, vizibile sub forma de cercuri concentrice pe tomografie, in diferite zone ale creierului. Mai interesant era ca, oamenii cu acelasi tip de cancer, aveau vibraii mai intense EXACT in aceleasi zone ale creierului. Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functiona corect.

Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA (pentru care va fi desconsiderat de ceilalti doctori, dupa care i se va retrage dreptul de a mai profesa (pentru ca perturba afacerile marilor companii farmaceutice, care, pentru a supravietui, trebuie sa vanda anual citostatice, vaccinuri, medicamente care dau dependenta etc.).

Cand Dr. Hamer a fost arestat, in 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fara a avea licenta medicala, pentru trei persoane, politia a confiscat fisele pacientilor sai si le-a analizat.

Un procuror public a fost nevoit sa recunoasca in timpul procesului, ca dupa 5 ani, 6.000 din 6.500 de pacienti ai dr. Hamer, cu cancer in faza terminala, erau inca in viata. In cazul tratementelor conventionale, cifra aceasta este inversa.

Articolul Medicul care a vindecat peste 31.000 pacienți doar stând de vorbă cu ei: “Dacă înţelegi cauza bolii, corpul se vindecă singur… ” apare prima dată în YUSMEDIA.RO.

Potrivit expertilor din Statele Unite, laptele de capra satisface mai bine nevoile fiziologice ale corpului uman decat laptele de vaca. In ciuda faptului ca continutul principalelor ingrediente alimentare – proteine, grasimi si carbohidrati – in aceste doua bauturi este similar, compozitia lor calitativa difera semnificativ.

Componentele grase ale laptelui de capra au dimensiuni mult mai mici, iar trigliceridele cu lant mediu prezente in acesta contribuie la absorbtia sa rapida de catre tractul digestiv – moleculele de grasime din laptele de capra nu se lipesc impreuna, ca in laptele de vaca, si sunt mai usor de digerat.

Proteinele usoare din laptele de capra il fac unul dintre cele mai sigure alimente pentru persoanele care sufera de alergii. Nu este un secret faptul ca persoanele cu alergii tind sa fie sensibile la proteinele din laptele de vaca.

Spre deosebire de principalul sau concurent, laptele de capra aproape nu provoaca reactii alergice si tulburari digestive. Potrivit expertilor americani, 9 din 10 persoane care sunt alergice la laptele de vaca tolereaza  laptele de capra fara nicio complicatie.

Laptele de capra este mai compatibil cu caracteristicile fiziologice ale corpului uman decat laptele de vaca, potrivit expertilor in nutritie si igiena .  Laptele de capra contine o serie de nutrienti valorosi: calciu, fosfati, vitaminele A si B, dar este mult mai usor de digerat decat laptele de vaca.

Datorita continutului sau ridicat de anumiti acizi grasi, aceasta bautura poate fi foarte utila impotriva mai multor boli, inclusiv calculi biliari, indigestie, chisturi si fibroame si epilepsie in copilarie. De asemenea, ajuta la artrita si alte boli ale articulatiilor si ale pielii.

In caz de exacerbare a ulcerului gastric sau duodenal, laptele de capra este un bun adaos la tratament; este utilizat pentru tratarea bolilor gastrointestinale, indepartarea sarurilor de metale grele din corp si curatarea corpului de efectele chimioterapiei. Ajuta in tratamentul tulburarilor tiroidiene.

Contribuie semnificativ la imbunatatirea bunastarii persoanelor in varsta. Laptele de capra este prescris pentru tratamentul tuberculozei si a racelii si este recomandat de pediatri ca agent medicinal si profilactic pentru dermatita atopica la copii.

Articolul O serie de studii recente au aratat proprietatile unice de vindecare ale laptelui de capra. Leac pentru mai multe boli apare prima dată în YUSMEDIA.RO.

Acesta vorbește despre cazurile de însănătoșire miraculoasă datorită rugăciunilor și despre importanța prezenței preotului în spital, la căpătâiul omului bolnav spre vindecarea sufletului acestuia. Tânărul medic susține cu toată convingerea că rugăciunile către Dumnezeu nu rămân niciodată fără răspuns.

Domnule doctor, este preotul o prezenţă importantă în spital, mai ales pentru pacienții de la Secţia de Terapie Intensivă?

Sunt foarte mulți pacienți de la Reanimare care își doresc prezența preotului, prezență ce nu trebuie percepută, după părerea mea, neapărat ca așteptare a ultimului moment. Preotul este prezent nu pentru că viața se sfârșește, ci pentru a-i alina suferința bolnavului. Dincolo de durerea fizică, pe care noi, medicii, o alinăm cu analgezice, este nevoie și de alinarea sufletului acestor oameni.

Trecând prin momente de cumpănă în spital, unii pacienți și-au schimbat perspectiva asupra vieții, în sensul că s-au întors la credința în Dumnezeu. Alții abia atunci L-au descoperit. I-am auzit pe mulți dintre ei împărtășindu-și experiența și vorbind despre puterea credinței ca niște adevărați apostoli, iar concluzia lor este:
„Da, Dumnezeu există și m-a ajutat să mă vindec!”

Credeți că vindecarea trupului necesită și transformare spirituală?

În Secția de Terapie Intensivă, de obicei, lupta dintre viață și moarte, care este permanent prezentă, te face mult mai atent la aspecte ce depășesc sfera medicală.
Din punctul meu de vedere, medicul de Terapie Intensivă, pe lângă activitatea principală de tratare a pacientului, trebuie să fie și un foarte bun psiholog.
Să ofere suport emoțional celui bolnav, dar și familiei acestuia.
Suferința la Reanimare este una foarte grea. Produce o serie întreagă de schimbări comportamentale.

Pacienții fie nu mai sunt cooperanți, în sensul că nu mai acceptă tratamentul deoarece cad în deznădejde și vor să se termine mai repede, fie, dimpotrivă, nu acceptă diagnosticul și posibilitatea unui final nefericit foarte curând.

Cei dragi suportă și mai greu adevărurile medicale.

Tratamentul este esențial, dar trebuie să existe din partea medicului o implicare psihoemoțională care să asigure acest suport.
Ați remarcat vreo diferență, fie și de ordin psihologic, între starea pacienților pentru care se fac rugăciuni, de exemplu Sfântul Maslu, și ceilalți?
Am observat la pacienții care beneficiază de suport moral și religios că există, în primul rând, o cooperare mai bună cu ei.

Din câte ştiu, slujba Sfântului Maslu este rânduită de Biserică tocmai să fie ajutor bolnavului pentru a fi vindecat.
De multe ori, în Reanimare am fost de față când preotul spitalului sau alți preoți din afară au efectuat slujbe de acest fel, săvârșite la cererea familiei sau, în cazul pacienților conștienți, la cererea lor.

Gândindu-mă retrospectiv la astfel de momente, pot spune că de foarte multe ori Sfântul Maslu a produs modificări spectaculoase înspre însănătoșirea celor internaţi. Unii au fost vindecați în mod miraculos. Mai exact, ce fel de schimbări au survenit?

Au fost pacienți în comă care, chiar dacă nu s-au trezit în timpul Sfântului Maslu, au trecut printr-o serie de modificări ale parametrilor hemodinamici. Dintr-o dată, inima a început să bată mai repede și tensiunea să crească. Faptul că a existat o reacție vegetativă simpatică, ceva care a determinat tahicardie și creșterea tensiunii arteriale la un pacient comatos, ne arată faptul că ceva exterior s-a întâmplat.

Toate aceste modificări, reacții, au fost înregistrate doar pe perioada săvârșirii slujbei Maslului, într-un interval de 40-50 de minute.
Ar putea exista o explicație științifică pentru aceste schimbări?

Dacă vrem să fim riguros științifici, putem să le atribuim unor factori pe care probabil nu i-am sesizat medical la acel moment, dar, ca medic, întrebarea mea este:
ce ar putea interveni pe o perioadă de 40 de minute, care să se și termine odată cu slujba Sfântului Maslu?

Este clar că, dacă un pacient are timp de câteva zile niște parametri constanți și, dintr-o dată, aceștia înregistrează modificări exact pe durata acestei slujbe, se datorează rugăciunilor.

Eu cred cu toată ființa că aceste schimbări au fost determinate de slujba Sfântului Maslu. Au fost și cazuri în care s-a întâmplat mai mult decât modificări ale parametrilor hemodinamici?

Am văzut pacienți care în timpul slujbei de Maslu cu toate că erau într-o stare gravă, în comă, au avut o serie de momente de revenire extrem de spectaculoase, atât pentru familie, cât și pentru noi, medicii. În timpul perioadei de rugăciune, aceștia interacționau oarecum cu familia și cu preoții care efectuau Sfântul Maslu.

De-a lungul carierei mele ca medic am avut pacienți care nu aveau nici o șansă din punct de vedere științific, iar după efectuarea mai multor slujbe de Maslu, cu rugăciune intensă din partea familiei, și-au revenit în mod miraculos, inexplicabil pentru orice om format într-o şcoală de medicină.

De foarte multe ori spun acest lucru și familiei, dar și colegilor mei, că întotdeauna, dincolo de știință, este Dumnezeu Care ne poate demonstra că, exact atunci când suntem mai convinși că deținem adevărul absolut, ne înșelăm. Am avut de-a lungul timpului mulți pacienți pe care îi consideram imposibil de salvat, iar apoi aceștia au plecat acasă refăcuți. Întotdeauna, medicina rămâne uimită în fața puterii dumnezeiești.

Întotdeauna, cei care suntem aplecați spre a observa divinitatea ne dăm seama că nu trebuie să fim niciodată deznădăjduiți, ci dimpotrivă, ar trebui să ne încredem permanent în faptul că dincolo de medicamentele noastre, dincolo de aparatura medicală pe care o deținem, de știința noastră, există Dumnezeu Care ne poate ajuta și Care poate face minuni. Singura problemă e să vrem să vedem acest lucru.

Mulţi îşi pun întrebarea dacă nu cumva Dumnezeu face minuni doar pentru cei care cred în ele. Ce părere aveți?
Trebuie să le spun acelora care cred asta că, dacă nu au simțit intervenția divină în actul medical, este pentru că nu au fost atenți sau nu au dorit să fie atenți, deși sunt convins că Dumnezeu S-a revelat de foarte multe ori în fața lor, numai că fiind preocupați doar de partea aceasta științifică, pur umană, nu au dorit să identifice intervențiile divine.

Dumnezeu nu se dezvăluie în mod ostentativ, ci se manifestă mai degrabă ca o forță subtilă, discretă. Dacă suntem capabili să-I vedem ajutorul și să-L simțim, o putem face cu ușurință. Ați avut cazuri de pacienţi nu tocmai religioși și care au trăit experiența vindecării datorită rugăciunilor?

Acum câțiva ani am avut o pacientă în comă, o persoană nereligioasă, care și-a revenit în mod spectaculos. A povestit extrem de amănunțit după ce și-a revenit că a avut un vis în care un bărbat, care părea a fi preot și pe care nu-l cunoștea, a ajutat-o în acele momente de cumpănă. Pacienta l-a recunoscut pe acesta când a coborât la capela spitalului, identificându-l în persoana Sfântului Luca al Crimeii, pictat în icoane.

A fost un moment emoționant atunci când a realizat că imaginea pe care a avut-o în vis era identică cu sfântul din icoana aflată în capelă. A început să plângă și a realizat că ceea ce a crezut că a fost un simplu vis era de fapt o revelație în care i s-a arătat Sfântul Luca. Ne-a povestit cu lux de amănunte blândețea, căldura pe care le-a simțit venind de la acest sfânt.

Este doar un caz pe care mi-l amintesc din cele foarte multe pe care le-am trăit la Terapie Intensivă. Această persoană a spus tuturor celor din jur că, în cea mai grea perioadă a vieții, în momente de cumpănă, Sfântul Luca a ajutat-o și astfel a reușit să se vindece.
Este Terapia Intensivă un prag de încercare a credinței pentru bolnavi?

Cred că omul bolnav conștientizează mult mai abrupt bolile sufletești pe care le-a avut și pe care nu le-a văzut. Este un moment de o claritate foarte mare a conștiinței. Probabil, iminența morții creează o serie de transformări interioare. Este limita și omul devine mult mai conștient de ceea ce a făcut și ar vrea să corecteze. De aceea, cred că prezența preotului în spital, la căpătâiul omului bolnav, este foarte importantă pentru vindecarea sufletului său.

Poate că omul respectiv are păcate pe care nu le-a mărturisit niciodată și pe care le resimte acum foarte apăsător. Și fizionomia pacienților care sunt supuși rugăciunii se schimbă, ei devin mult mai senini, chiar dacă sunt în comă și chiar dacă pentru unii este sfârșitul acestei vieți. Acest sfârșit vine cu o oarecare eliberare.

E impresionant momentul când, în Terapie Intensivă, vin preoții să ţină Sfântul Maslu și se strâng în jurul unui pacient familia, medicii, asistentele și toți se roagă pentru acel om. Atunci se întâmplă ceva ce depășește știința noastră, cunoașterea medicală, puterea de înțelegere a omului. scrie tonypoptamas.eu

Articolul Medicul Radu ŢINCU: ”Fără Dumnezeu nu există nici o vindecare” Acesta vorbește despre cazurile de însănătoșire miraculoasă datorită rugăciunilor apare prima dată în YUSMEDIA.RO.