Am fost un bărbat egoist. Nu m-am gândit decât la mine, să-mi fie mie bine, să fac eu ce vreau cu viața mea. Laura mi-a tot spus de zeci de ori, în cei nouă ani de când eram împreună, că viața noastră e searbădă şi că relația noastră se destramă, dar eu n-am avut timp s-o ascult şi să-i dau atenție, chiar dacă o iubeam, în felul meu. Aşa că, într-o bună zi, când lucram deja intens la teza de doctorat şi-mi petreceam cea mai mare parte din timp prin biblioteci şi în fața calculatorului, am venit spre seară acasă şi am găsit un bilet lipit de ecranul calcu latorului:

„Nu are rost să mă cauți, nu am de gând să mă mai întorc. Găseşti mâncarea în frigider, iar de acum înainte, te priveşte! M-am săturat să tot aştept să fii pregătit pentru o viață normală de cuplu şi am găsit un bărbat care-şi doreşte de la viață aceleaşi lucruri pe care le doresc şi eu.“

Nu credeam că ceea ce mi se în tâmplă era adevărat. Am pus mâna pe mobil şi am sunat-o. Nu mi-a răspuns, fireşte, dar i-am lăsat, în câteva ore, zeci de mesaje. Zadarnic. Am sunat-o pe mama, i-am povestit ce am pățit şi am rugat-o să mă primească o vreme la ea. Eram unicul ei fiu, m-a primit, ce era să facă?!

— Ți-am spus să nu te însori până când nu te simți în stare să-ți asumi responsabilitatea unei familii! O femeie nu e o mobilă, trebuie să-i acorzi atenție… O înțeleg pe Laura, să ştii, şi mai bine las-o să-şi vadă de viața ei, dacă n-ai fost în stare s-o asculți la timp.

— Dar o iubesc, mamă! Cum să trăiesc fără ea?

— Dacă ai fi iubit-o cu adevărat, nu ai fi stat tot timpul cu nasul în cărți. Mai ții minte de când n-ați mai fost şi voi într-un concediu? De când n-ați mai ieşit într-o seară undeva? Te-a suportat prea mult, să ştii, eu n-aş fi rezistat atâția ani, te lăsam de mult în locul ei…

— Mulțumesc de înțelegere, mamă! Dacă nici propria mea mamă nu mă înțelege…

— Sper că n-ai venit să-mi plângi în poală, pentru că n-am timp de aşa ceva! De când am ieşit la pensie, am o mulțime de treburi, mă văd cu prietenele mele, mergem la masaj, la câte un restaurant bun… A, vezi că vine zilnic aici o fată, Ana, care face curat, calcă rufe, mă rog, se întreține biata de ea singură şi lucrează pe unde poate. Să nu-i faci zile fripte, are cheie, se descurcă. Tu vezi-ți de ale tale şi totul o să fie în regulă.

— Mai nou faci opere de caritate?

— Nu te priveşte pe tine ce fac cu banii mei! Fata e singură, n-are părinți sau alte rude apropiate şi se întreține singură la facultate. Să nu cumva să te iei de ea, că nu ştiu ce-ți fac, m-ai auzit?

Aveam 39 de ani şi locuiam din nou cu mama. Asta numai din comoditate, ca să nu-mi fac singur de mâncare şi, pe de altă parte, trebuie să recunosc, şi pentru că mi-era îngrozitor de urât în apartamentul în care locuisem atâta timp cu Laura. Am încercat să dau de ea de câteva ori, fără succes însă, aşa că am renun țat.

M-am dus să vorbesc cu un fost coleg de facultate, care lucra la o editură şi îmi promisese că-mi publică lucrarea când e gata; Sergiu era singurul dintre colegii mei cu care mă mai vedeam din când în când. Îl plăcuse până şi Laura. Când am ajuns acasă, am găsit-o trebăluind pe Ana. Era tocmai în camera în care lucram eu şi-mi făcea ordine printre hârtii. M-am năpustit ca un nebun asupra ei.

CITESTE CONTINUAREA