STIRI NOI

Catastrofă feroviară, în India! Au fost implicate trei trenuri, două de călători și unul de marfă

ADVERTISEMENT

Peste 200 de oameni și-au pierdut viața și 850 au fost răniți în urma unui accident în care au fost implicate trei trenuri, două de călători și unul de marfă. Catastrofa feroviară a avut loc în estul Indiei, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Bilanţul catastrofei feroviare în care au fost implicate mai multe trenuri în estul Indiei a urcat la cel puţin 207 de morţi şi 850 de răniţi, în timp ce mulţi călători ar fi încă prinşi sub grămezi de fier, au declarat oficialii indieni sâmbătă dimineaţa, informează Agerpres, citând AFP.

Accidentul, cel mai grav din India în ultimele decenii, s-a produs în jurul orei 19, ora locală, într-o gară situată la aproximativ 200 de kilometri de Calcutta (Kolkata). Două trenuri expres, venite din direcţii opuse, urmau să treacă, aproape simultan, prin gară, fără să oprească.

Din motive încă necunoscute, 10 sau 12 din vagoanele primului tren au deraiat şi s-au răsturnat pe linia alăturată, în calea celui de-al doilea tren. Impactul nu a putut fi evitat şi a fost deosebit de violent, iar câteva din vagoanele celui de-al doilea tren au deraiat şi ele. Un tren de marfă care staţiona pe o altă linie a fost de asemenea afectat de accident.

În India au avut loc numeroase accidente feroviare în trecut, dar siguranţa pe căile feroviare s-a ameliorat semnificativ în ultimii ani datorită noilor investiţii masive şi a modernizărilor tehnologice.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT