POVESTI

„Fiul meu a cunoscut o fată care în numai câteva luni a reuşit să îi distrugă viaţa” Uite ce i-a făcut aceasta și prin ce trece acum bărbatul

ADVERTISING

Dragă Adela,

Sunt mama unui tânăr de 29 de ani şi îţi scriu pentru că, deşi îi sunt mamă şi ar trebui să pot fi în stare să îl sfătuiesc să ia cele mai bune decizii, în situaţia asta, nu ştiu ce să îi spun.

Acum câţiva ani a cunoscut o fată care în numai câteva luni a reuşit să îi distrugă viaţa.

Din cauza ei, a căzut în patima drogurilor, şi-a schimbat radical comportamentul, a început să fure din casă pentru a face rost de bani să-şi cumpere droguri.

L-a distrus complet. Mult ne-am chinuit, şi eu şi soţul meu, să îl aducem pe calea cea dreaptă, ne-am rugat la

ADVERTISING

Dumnezeu, am încercat să îl convingem să ceară ajutor de specialitate, inclusiv am încercat să vorbim cu femeia aia şi i-am cerut să ne lase băiatul în pace, dar în zadar.

Scăparea lui a venit atunci când pe individa aceea au prins-o poliţiştii cu droguri asupra ei, au arestat-o, iar ea a fost apoi condamnată.

Atunci băiatul a început să îşi revină, pentru că nu mai era sub influenţa ei. Ba mai mult, a reuşit să cunoască o altă fată, pâinea lui Dumnezeu, care a reuşit să îl scape de viciu şi să îl facă un om mai bun.

Am fost fericiţi o perioadă, crezând că ne-am recuperat băiatul, dar coşmarul a revenit acum câteva săptămâni, când am aflat fosta lui prietenă a fost eliberată şi, nu numai atât, a început să-l caute pe băiat.

ADVERTISING

Îmi este teamă să nu se întoarcă la ea şi să ajungă iar dependent.

Îmi zice că are sentimente pentru fata asta cu care e acum, dar că nu a încetat niciodată să o iubească pe femeia care i-a distrus viaţa.

Nu ştiu ce aş putea să îi spun ca să îl fac să înţeleagă că trebuie să o uite cu totul pe femeia aia.

Îmi este teamă să nu îl pierdem iar. Te implor, Adela, spune-mi ce aş putea să fac să-mi ajut băiatul să ia decizia bună.

ADVERTISING

Adela răspunde:
Draga mea,

Tu și soțul tău ați făcut tot ceea ce se putea, omenește posibil. Oricât de mult ți-ai iubi copilul, și oricât de mult i-ai dori binele, nu ai cum să iei o hotărâre în numele lui. El și numai el este acela care va fi în măsură să facă alegerea corectă.

Din ceea ce spui, se vede că rugăciunile voastre au dat rezultate: fata cu probleme a fost închisă, și o alta, mult mai bună, a apărut în calea băiatului vostru.

Dar iată că acum i se cere să treacă pe un nivel superior: să dovedească prin fapte că este capabil să aleagă corect din proprie inițiativă, nu forțat de împrejurări. Fata cu probleme se agață de el, pentru că probabil că nu are pe altcineva. Dacă el încă o mai iubește, pericolul este real și deloc neglijabil.

ADVERTISING

Poate că ar fi de ajutor dacă ați ține-o cumva sub observație pe această fată. Ai luat legătura până acum cu cineva din familia ei?

Poate totuși are părinți, frați sau pe cineva apropiat, care ar putea-o influența în bine. Este însă foarte probabil ca ea să provină dintr-un mediu foarte viciat

– pentru că altfel nu s-ar fi apucat ea de droguri, trebuie că a avut un motiv. Dacă nu este nimeni din familie care să o susțină, atunci ar fi de ajutor să apelezi la o persoană calificată sau la o asociație de profil, se găsesc pe net la o simplă căutare cu: ”ajutor pentru dependență de droguri ”.

Sunt niște costuri, e drept, dar există și grupuri de suport gratuite, către care băiatul tău o poate îndruma pe fosta lui prietenă. Actuala sa prietenă poate juca și ea un rol important, mai ales dacă a reușit cu adevărat să-i trezească iubirea fiului tău.

ADVERTISING

Dacă fata cu probleme este tratată cu prietenie și înțelegere, are mari șanse să-și revină și să-și vadă de viața ei.

Dacă devine periculoasă, atunci se va dovedi că locul ei este, în continuare, după gratii.

ADVERTISING
ADVERTISING