Horoscop Special. Tranzitul lui Saturn în constelația Peşti aduce mari schimbări pentru toate zodiile în următorii trei ani
Acest eveniment astrologic va afecta viața tuturor oamenilor.
De reţinut este faptul că pentru următorii ani, toate zodiile vor avea de plătit acţiuni pe care le-au făcut în această viaţă sau într-o viaţă anterioară. Saturn este planeta karmei, a legilor, a normelor și a restricțiilor.
Ea caracterizează viața socială, obiectivele superioare, cariera, procesele politice. Ciclul lui Saturn este de 29,5 ani, aşadar ultima dată când Saturn a trecut prin constelaţia Peştilor a fost acum 29,5 ani.
Deoarece Saturn şi Peşti sunt contrastante, Peştii reprezentând misticismul şi spiritualitatea, în această combinaţie, Saturn face lucrurile reale, așa că atunci când se află în Pești, Saturn va încerca să ofere spiritualității o sursă de manifestare concretă.
Oamenii din întreaga lume – chiar și cei care nu sunt neapărat căutători ai adevărului spiritual, pot deveni mai interesați de practici spirituale precum meditația, muzica, rugăciunea, yoga și de explorarea conexiunii lor cu Divinul.
Horoscop Special pentru Berbec
Sunt părinți care își condiționează copiii și proiectează asupra copiilor lor nerealizările lor, spunându-le, de exemplu, ce meserie să ăşi aleagă. Dacă nu deschizi bine ochii și dacă nu-ți lași copilul să meargă pe drumul lui, până la urmă nu este bine pentru tine în dragoste și în relația cu copiii.
Apoi, nu ne răzbunăm din orgoliu pe persoana iubită sau să avem orgolii. Saturn spune să iubim necondiționat. Plata sau smerenia Berbecului vine prin posibile probleme de sănătate, prin anumite dușmănii. Să lăsăm iubirea să respire.
Horoscop Special pentru Taur
La Taur, marile provocări se așează pe casă, pe familie, pe relația cu părinții, pe patrimoniu, pe neascultarea sinelui, atunci când Taurului i se pare că i se cuvine mai mult, când apar discuții, certuri în familie, legate de moșteniri, de avere, de casă. E foarte frecvent la Taur acest lucru, pentru că el își supradimensionează câteodată meritele și le subdimensionează pe ale altora.
Smerenia vine din cercul de prieteni, din segmentul social, atunci când este exclus din anumite cercuri, când este umilit sau când simte că pur și simplu are niște lecții în relația cu cunoscuții, cu prietenii, altădată la cataramă, care dezamăgesc, care zice el că îl trădează. De fapt, nu-l trădează nimeni. În realitate, se separă niște drumuri, numai că așa o percepe el.
Horoscop Special pentru Gemeni
Pentru Gemeni apar tot felul de probleme, de discuții. Ba Gemenii nu sunt foarte răbdători să audă contextul discuției şi atunci se reped, iar din ego pot răni. Nu se înțeleg cu frații, cu surorile pe tot felul de probleme care cumva ies la suprafață.
Smerenia Geamănului vine prin asumarea unor roluri socio-profesionale, de conducere, de exemplu, în anumite firme, în anumite companii, pentru societate, acolo unde trebuie să-și sacrifice timp din viața lui ca să rezolve niște probleme. Nu în ultimul rând, pot apărea nişte probleme de neasumare a paternităţii.
Horoscop Special pentru Rac
În general, Racul este o zodie a familiei, este o zodie care ține foarte mult la cămin, la casă, la patrimoniu și atunci apar amenințări vizavi de de Rac, în ceea ce privește subiectul financiar.
E vorba de acele discuții care sunt în casă de obicei și care au legătură cu banii, cine câștigă mai bine, cine contribuie mai mult și așa mai departe. Până la urmă, într-o casă, Dumnezeu dă familiei respective o sumă de bani, fie că este soț sau soție și nu trebuie să ne scoatem ochii, despre cine câștigă mai mult. De asemenea, Racul este ispitit să cheltuie pe tot felul de lucruri.
E bine să cheltuie mai mult pentru suflet, să-și revizuiască sistemul de valori. Iar smerenia Racului vine prin încercările pe care le are și care îl trimit mai mult către credință. Pentru Raci, poziția lui Saturn e foarte bună și poate să învețe foarte mult în perioada următoare.
Sunt câteva poziții mai bune sau mai proaste pentru Raci. Dacă privesc lucrurile prin prisma spiritualității și au o viziune tridimensională asupra vieții, la ei oricum sunt mult mai bine așezate lucrurile, pentru că e mai compatibil tranzitul cu ei.
Horoscop Special pentru Leu
Leii sunt cei care suportă acest tranzit care poate scădea un pic vibrația, poate orbi, poate accentua sau poate duce în extremă anumite supărări, anumite orgolii. E vorba de flacăra aceea care i se urcă Leului la cap câteodată și zice că el e un om bun, dar nu mă pot controla, adică m-am supărat tare de tot.
Supărările aceastea care pârjolesc într-o oarecare măsură îl pot conduce pe Leu la anumite concluzii ipocrite. E bine să se uite, să vadă dacă nu cumva şi el a greșit.
Deci luna neagră afectează un pic, pot fi persoane care au tendința să își modifice fizionomia prin intervenții chirurgicale, pentru că nu acceptă trecerea timpului. Deci mare atenție la intervențiile chirurgicale care cumva vin tot prin ego. Așa cum îmbătrânește spiritul, așa îmbătrânește și corpul. Important e ca spiritul să îmbătrânească cu folos.
Smerenia Leului vine prin partea financiară, prin anumite pierderi câteodată, prin anumite amenzi sau blocaje financiare, pentru că și Leul își aduce aminte că trebuie să se raporteze la altceva.
E bine să evite să dea bani persoanelor care nu sunt de încredere și mai mult decât atât, nici el să nu se afunde în anumite datorii pe care nu le poate plăti, că asta o să îi stea foarte mult pe creier.
Horoscop Special pentru Fecioară
Pentru Fecioare, transformarea este undeva în zona subconștientului și Fecioara poate să fie otrăvită de tot felul de gânduri toxice. Mai ales Fecioara dihotomică, adică acele persoane care în general se plâng foarte mult, pozează în victime.
Nu toate sunt așa, dar luna neagră vine și pune cumva stăpânire pe gândurile lor, pe conștiința lor și au dorință cumva de răzbunare.
Atunci când nu se pot exprima direct, caută niște subterfugii, cumva să se răzbune, să facă niște lucruri care nu sunt tocmai ok față de alte persoane. Poate sunt deranjate de acele persoane, dar mai bine să-și confrunte conflictele decât să lase gândurile acestea toxice.
Mai există şi înclinație către bârfă, dar smerenia, până la urmă, vine prin relații, prin relațiile conjugale. Poate să apară umilința conjugală, suferința conjugală, penitența conjugală, să ai grijă de cineva bolnav și așa mai departe. Saturn poate să aducă la separare pentru foarte multe Fecioare și să fie un element provocator și care să genereze în următorii trei ani divorțuri.
Horoscop Special pentru Balanță
Balanțele sunt provocate în general de prieteni, de persoane mici, care le hrănesc orgoliul și care cumva, în același timp, le trimit către niște acțiuni mici, meschine. Să nu creadă în cei care le laudă cumva, dar în același timp infiltrează idei foarte, foarte perfide.
Atenție la cercul de prieteni, la trio-urile amoroase, pentru că decât să trădezi un prieten, mai bine te sacrifici tu. Smerenia pentru Balanțe vine de multe ori din muncă, prin muncă, printr-o muncă mai grea, prin muncă mai anevoioasă, atunci când pică toate în capul tău, când o iei de la capăt și prin anumite probleme de sănătate minore.
Horoscop Special pentru Scorpion
Scorpionii au provocarea de ego pe carieră, pe funcție și sunt foarte frecvente lucrurile acestea când Scorpionului i se urcă la cap funcția și crede că poate să facă ce vrea el, pentru că are această putere.
Să fie atenţi la deciziile pe care le ia, să nu fie tiranici, să nu dea oameni afară sau dacă o fac, trebuie s-o facă diplomat, să nu încalce legea, să nu se considere mai presus de lege.
Smerenia lor vine prin sentimente, prin dragoste, prin adâncirea unor trăiri care pot fi foarte adânci, foarte profunde, prin iubiri neîmpărtășite, prin iubiri karmice care sunt foarte greu de înțeles și de deslușit. Dar ei vor să controleze şi tocmai asta este, că iubirea nu poate fi controlată, iubirea nu poţi să o cumperi.
Horoscop Special pentru Săgetător
Săgetătorii se duc în zona în care propovăduiesc faptul că numai credința lor este cea mai valoroasă. Săgetătorul devine așa filozoful-șef și cumva are acest ego, această exacerbare egocentrică și ipocrită pe de altă parte, de a le vârî altora pe gât credințele lui. Sunt Săgetători mai la începutul aventurilor spirituale care fac foarte multe greșeli în sensul acesta.
Îi înveți pe oameni, dar nu intri neapărat cu cizmele în viața lor. Derapajul acesta spiritual pentru unii Săgetători mai poate fi erudiția sterilă – atunci când mă duc să-mi iau o diplomă, că dă bine, ca să am titluri peste titluri, dar și călătoriile sterile, pentru că Săgetătorul este o zodie a turistului de meserie, dar fiecare om are harta sufletului lui, fiecare om trebuie să ajungă undeva. Smerenia lor vine din casă, din familie, din anumite constrângeri familiale, din iertări, din împăcări, din toleranţă.
Horoscop Special pentru Capricorn
Capricornii au provocări undeva în zona financiară, pe zona banilor. Când ți se suie banii la cap, atunci brusc persoana se schimbă ca și comportament, pentru că a dat de bani și nu o mai recunoaște lumea.
Smerenia Capriconului vine prin relația cu frații și surorile, poate trebuie să ajute pe cineva, poate trebuie să vorbească mai mult cu cei apropiați, să-i înțeleagă mai bine atunci când au o suferință și egoul cumva să se dizolve. Şi atunci când depinde de altul, Capriconul are foarte mult de suferit, pentru că fiecare naș își are nașul.
Horoscop Special pentru Vărsător
Vărsătorii au mari provocări, adică Vărsătorul poate niciodată nu va fi mai utopic decât cu Luna neagră, care se uită de peste drum. În primul rând, ea traversează casa căsătoriei, a partenerilor. Pot fi schimbări bruște de comportament ale partenerilor care îi provoacă și pe ei.
Adică acolo poate să apară un conflict, un război, dar este și riscul de a face procese, de a da în judecată și apar mari probleme. Dar smerenia Vărsătorului poate să vină prin anumite pierderi financiare, prin anumite blocaje financiare.
Horoscop Special pentru Pești
În cazul Peștilor apare situația aceea în care Peștele nu se pricepe să facă un anumit lucru, dar i se pare că se pricepe, și mai rău, încurcă, mai mult strică. E vorba de ego-ul profesional.
Adevărata lecție a Peștilor, mai ales că vorbim despre tranzitul lui Saturn în zodia Peștilor, reprezintă acceptarea lecțiilor pentru următorii trei ani așa cum vin, a căuta soluții spirituale și de credință pentru a întâmpina aceste probleme, a închide într-adevăr anumite socoteli cu persoane care nu le lasă să își vadă de drumul lor, a conștientiza adevărata misiune, a ajuta cât mai mult. E greu de spus ce lecții vor urma, pentru că Universul.