Un Vânător, urmărind un Mistreţ rănit, s-a afundat în pădure şi, fără să-şi dea seama, l-a prins noaptea şi s-a rătăcit

O pildă ce merită citită…

Un Vânător, urmărind un Mistreţ rănit, s-a afundat în pădure şi, fără să-şi dea seama, l-a prins noaptea şi s-a rătăcit. Bătea vântul şi ningea, iar el, disperat, mergea ca să se încălzească, fără să mai ştie unde se afla. Într-un târziu vede undeva o lumină şi tot mergând către ea ajunge la o stână.

Bate la uşă şi apare ciobanul

– Te-ai rătăcit, spune omul şi îl pofteşte în casă. Este târziu, rămâi aici până dimineaţă, când îţi arăt drumul. Până atunci stai la masa cu mine şi cu nevastă-mea, dar avem numai mămăliga cu brânză.

Vânătorul era obosit şi flămând, pentru ca a mers o zi întreagă fără să mănânce nimic. După ce mănâncă o vreme întreabă:

– Ciobanule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză…

Nu trece mult şi întreabă din nou:

– Ciobanule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite ca mi-a mai rămas mămăligă…

După ce acestea se repeta de mai multe ori, adorm toţi în singură cameră unde era cald, ciobanul cu nevasta, o femeie arătoasă, în pat iar vânătorul pe o saltea întinsă pe jos.

După miezul nopţii vuietul vântului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Ciobanul sare din pat ca ars, se îmbrăcă pe întuneric răsturnând câteva scaune şi cât ai clipi dispare în noapte. În urma lui a rămas linişte.

După un timp vânătorul întreabă în întuneric:

– Oare sta mult?
– Sta mult, îi răspunde femeia în şoaptă.
– Oare nu mă prinde dacă…? Întreabă din nou vânătorul.
– Nu te prinde măi omule, ca până iese el în calea lupilor la capătul pârâului, poate să treacă toată noaptea.
– Zici ca nu mă prinde dacă…
– Nu te prinde fii sigur. Hai, curaj!
– Atunci, spune vânătorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză…