STIRI NOI

Prognoza METEO: Cum va fi vremea de Crăciun?! Specialiștii ANM au actualizat prognoza pentru următoarele 2 săptămâni

ADVERTISING

Potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 22 – 26 decembrie sunt anunţate precipitaţii, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

La munte, perioada 21-24 decembrie aduce temperaturi în scădere treptată, media maximelor urmând să fie cuprinsă între -5 şi 0 grade. În perioada 22 – 26 decembrie se vor semnala precipitaţii, la început mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile şi după data de 26 decembrie.

În perioada 21 – 25 decembrie vor fi oscilaţii ale regimului termic de la o zi la alta, media maximelor va fi cuprinsă între 3 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 1 grad. O încălzire a vremii va fi posibilă în zilele de 26 şi 27 decembrie, când media valorilor diurne ar putea urca spre 7…8 grade, urmată de o nouă scădere a acestora până la finalul lunii decembrie spre medii de 4…5 grade. În tot acest interval media temperaturilor nocturne se va situa în jurul pragului de îngheţ (0 grade).

Temporar se vor semnala precipitaţii în perioada 22 – 26 decembrie, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însă intervale cu precipitaţii mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.

La munte, până în data de 20 decembrie, regimul termic se va situa peste cel obişnuit şi va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 6…8 grade, chiar cu valori uşor mai ridicate la altitudini de sub 1500 m, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2…2 grade.

ADVERTISING

Apoi, în perioada 21-24 decembrie valorile de temperatură vor scădea treptat, media maximelor va fi cuprinsă între -5 şi 0 grade, iar cea a minimelor între -8 şi -4 grade.

Ulterior până la finalul anului se vor înregistra temperaturi apropiate de normalul perioadei, valori medii diurne de -2…2 grade şi medii nocturne de -6…-4 grade. În perioada 22 – 26 decembrie se vor semnala precipitaţii, la început mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile şi după data de 26 decembrie.

Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 18 – 31 decembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie. (Agerpres)

ADVERTISING
ADVERTISING
ADVERTISING