STIRI NOI

Peretele exterior al internatului s-a prăbușit în mai puțin de o secundă! Cine e de vina pentru tragedia de la internat?!

ADVERTISING

Evenimentul tragic care a avut loc luni seara, la căminul unui liceu din Odorheiu Secuiesc a șocat o țară întreagă. O nouă tragedie soldată cu moartea unui minor. Peretele exterior al internatului s-a prăbușit în mai puțin de o secundă, iar patru dintre cei 97 de copii cazați în cămin au fost prinși sub dărâmături.

Peretele al unui internat s-a prăbuşit, iar mai mulţi copii au fost prinşi sub dărâmături. Până în acest moment, doi elevi sunt în stare stabilă, iar o fată a fost scoasă în stop cardio-respirator – medicii încă se luptă pentru viaţa ei. Ultima victimă salvată de sub ruine în urmă cu doar câteva minute ar fi un adolescent de 17 ani, handbalist la clubul din oraş.

Trei fete și un băiat s-au trezit prinși sub mormane de moloz. Alerta a fost dată de un pompier care se afla în apropiere în momentul tragediei. Fetele se aflau pe palierul etajului superior, etajul 1, în momentul surpării peretelui și au fost scoase mai rapid de sub dărâmături.

În schimb, băiatul se afla la demisol în momentul prăbușirii zidului, lucru care a făcut ca salvatorii să ajungă mai greu la victimă. După un timp mai îndelungat de căutări, băiatul a fost găsit prea târziu și într-un final a decedat. Salvatorii s-au mobilizat și au intervenit de urgență pentru salvarea rapidă a celor patru victime, însă nu au putut salva viața tuturor victimelor.

Procurorii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, după ce un elev a murit şi alţi trei au fost răniţi, una dintre victime fiind în stare gravă.

ADVERTISING

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a preluat ancheta care vizează incidentul în urma căruia un elev a murit, iar alţi trei au fost răniţi, după prăbuşirea unui perete al clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic ”Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, au declarat, marţi, pentru News.ro, surse judiciare. 

Dosarul a fost deschis iniţial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc. Ancheta, derulată deocamdată in rem, vizează infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată. Cea de-a patra victimă – un băiat – a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.

ADVERTISING
ADVERTISING