ALTELE

De câte ori poți folosi uleiul de prăjit. Greșeala pe care o fac toți! Atenție, devine toxic!

ADVERTISEMENT

Cu toții ne dorim să avem un stil de viață cât mai sănătos și încercă să fim mai atenți la ce consumăm. Totuși, nu putem renunța la anumite obiceiuri mai puțin bune, care pot fi foarte periculoase dacă nu le ținem sub control. Mai exact, este vorba despre uleiul de prăjit, la care ar trebui să fim foarte atenți atunci când îl utilizăm.

De câte ori poți folosi uleiul de prăjit

Uleiul este nelipsit din bucătăria fiecăruia și, în  mare parte, este folosit la gătit, la prăjeli. Cu toții ne-am întrebat, măcar o dată, de câte ori putem prăji într-o tigaie, folosind același ulei.

De reținut faptul că uleiul oricum este instabil când ajunge la temperaturi mari, ceea ce înseamnă că încălzirea lui în exces este periculoasă.

Dacă ești unul dintre cei care refolosesc uleiul, trebuie să știi că devine toxic după utilizări repetate și mai ales după ce ia din mirosurile și culoarea alimentelor.

La o temperatură de peste 170 de grade, uleiul, de orice fel, se oxidează și elimină toxine pe măsură ce este folosit. În plus, ajunge chiar și să facă spumă, ceea ce este clar un semn că nu e  bun.

Agenția spaniolă pentru sănătate alimentară și nutriție (AESAN) recomandă o singură utilizare a uleiului. Astfel, după ce prăjim o tigaie de cartofi, uleiul trebuie aruncat și înlocuit. Totuși, o regulă mai lejeră spune că putem să îl ținem cel mult trei utilizări, dacă are un aspect bun.

ADVERTISEMENT

Cel mai sănătos ulei de gătit

Este deja cunoscut faptul că uleiul de floarea soarelui este destul de periculos când este prăjit. Mai exact, nu este stabil când intră în contact și cu alte alimente.

Specialiștii recomandă să îi evităm pe cât de mult posibil și ne spun care este cel mai bun ulei de gătit, care nu ne afectează atât de mult sănătatea și are mai puține efecte negative.

Mai exact, cele mai bune uleiuri sunt cele care conțin acizi grași mononesaturați sau Omega 3. Majoritatea știm că cel de măsline este recomandat, find bogat în  grăsimi mononesaturate și acid oleic, cu cantități mai mici de acid linoleic și acid palmitic.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT