Trebuie să ținem cont de ele pentru a fi văzuți bine de Domnul! Reguli de respectat în biserică. Să nu faci niciodată asta la slujbă
Există câteva reguli mai stricte pentru cei care merg la biserică. Nu este suficient să avem intenția de a merge în casa Domnului, foarte important este să o facem corect. Află ce este complet interzis in biserică, dar și ce reguli trebuie să respecți pentru a te asigura că îți merge mereu bine.
Reguli stricte la biserică
Fiecare creștin trebuie să cunoască un set de reguli de bază de fiecare dată când merge la biserică. Unele reguli sunt ceva mai cunoscute și ușor de dedus fără ca cineva să ți le spună, dar exista și superstiții ceva mai speciale.
Trebuie să ținem cont de ele pentru a fi văzuți bine de Domnul si pentru a nu face păcate.
Cunoscut este faptul că femeile nu au voie să între în altar, ci reușesc să vadă înăuntrul lăcașului doar când merg să se închine la icoanele din apropiere. Accesul
Acestora este permis doar când se sfințește un nou altar, toată lumea poate intra atunci.
Unul dintre cele mai importante detalii este acoperirea capului. Dacă pentru bărbați este un mare păcat să aibă capul acoperit în casa Domnului, femeile măritate trebuie să știe clar că nu au voie să între fără să aibă ceva pe cap: o căciulă, o pălărie sau o basma sunt obiectele vestimentare pe care le pot folosi.
„Orice bărbat care se roagă sau prorocește, având capul acoperit, necinstește capul sau (pe Hristos). Orice femeie care se roagă sau prorocește, cu capul neacoperit, își necinstește capul.” – Sfântul Apostol Pavel.
În plus, ținuta trebuie să fie una decentă, care să nu iasă în evidentă. Totodată, nici maioul sau în pantalonii scurți nu sunt acceptați, pentru că lasă să se vadă prea mult din corp.
La întrarea în unele biserici chiar sunt puse anunțuri în care se specifică ce obiecte vestimentare sunt interzise.
Interzis la biserică
În biserică, bărbații trebuie să stea mereu în partea dreaptă, iar femeile, în partea stângă. Între șirurile de bărbați și femei trebuie lăsat un culoar liber, pe care să meargă credincioșii care se duc spre altar.
Se spune că nu este bine să călcăm pragul ușii când pășim în biserică, pentru că aduce ghinion.
O altă regulă esențială este că în biserică nu ai voie să vorbești. Dacă trebuie neaparat să vorbești cu cineva, fă-o repede și în șoaptă și asigură-te că nu deranjezi pe nimeni.
De altfel, nu utiliza dispozitive electronice, telefoane, decât in cazul in care vrei să citești o rugăciune.
De asemenea, nu ai voie să întârzii la sfânta Liturghie, să întrerupi slujba sau ieși din biserică până nu se termină slujba.
Este mare păcat, iar gestul acesta este comparat cu plecarea lui Iuda de la Cina cea de Taină, când s-a dus să îl vândă pe Iisus.