De ce trebuie să lipeşti folia de aluminiu în spatele caloriferelor. Trucul genial care îţi reduce factura

O folie de aluminiu între calorifer şi peretele exterior poate face minuni la factura de încălzire. Dar nu numai folia de aluminiu, ci şi parasolarele pe care le folosim la automobil. Rezultatul este uimitor, merită încercat.

Află cum te poate ajuta folia de aluminiu să economisești câțiva lei în sezonul rece. Sezonul rece se apropie cu pași repezi, prin urmare, va trebui să ne pornim caloriferele. Cu toate acestea, atunci când caloriferele sunt deschise, dar nu emană căldura pe care o doriți, trebuie să apelați la acest truc. Nu este deloc inestetic, nici nu se observă în cazul caloriferelor moderne, iar efectul va fi aproape imediat: va radia căldura emanată de calorifer înapoi către cameră în loc să se oprească într-un perete de exterior rece şi neizolat corespunzător.

Soluția este cât se poate de ușoară și ieftină și nu va trebui să crești temperatura termostatului. Ba, mai mult de atât, vei reuși să economisești bani, într-o perioadă în care mai toate prețurile parcă au luat-o razna.

Multe locuințe folosesc încălzirea pe bază de centrală, care asigura căldură în toată casă prin calorifere amplasate pe pereții locuinței. Un termostat este amplasat într-o camera centrală și asta, teoretic, asigură că întreagă casă se încălzește până la o anumită temperatură.

Cu toate acestea, observăm adesea că unele camere sunt mult mai puțin încălzite decât altele. Vrei să știi cum să rezolvi această problemă? Ai nevoie doar de folie de aluminiu!

Folia de aluminiu, un ajutor de nădejde în sezonul rece

Vrei să amplifici efectul caloriferelor tale? Avem un sfat simplu pentru tine. Ai nevoie doar de o rolă de folie de aluminiu. Desfășurați o bucată de aluminiu de aceeași lungime ca și cea a caloriferului și lipiți-o în spatele său cu niște bandă adezivă. Repetați acest proces pe toate caloriferele din locuință.

Căldura de la calorifer se va reflecta de pe folia de aluminiu, ceea ce înseamnă că, în loc să scape prin pereți, aerul fierbinte va fi transferat înapoi în cameră. Trucul este atât de eficient încât dă impresia că în cameră sunt două calorifere pornite în același timp în loc de unul, iar acest lucru se va reflecta foarte bine în termometre.

Când casa ta se încălzește mai repede, termostatul se oprește mai repede, ceea ce înseamnă că economisești și bani. O situație din care vei ieși numai cu câștiguri.

Cum se aerisesc corect caloriferele. Trucul care te ajută să eviţi pierderile de căldură

Cum se aerisesc în mod corect caloriferele. Iată ce truc te ajută să eviți pierderile de căldură. Trebuie să știi că primul lucru care trebuie făcut înainte de a porni căldura la centrală este să aerisești caloriferele. Dar nu e nimic grav dacă totuși ai dat drumul la centrală, dar nu ai apucat să aerisești caloriferele, deoarece încă mai poți să faci operațiunea.

Dacă nu știi însă cum să aerisești corect caloriferele din casă, iată cum trebuie să procedezi. În primul rând, dacă ai pornit deja centrala, ar trebui să o oprești, după care trebuie să oprești și robineții de la calorifere, atât cei de tur, cât și cei pentru retur.

Apoi, cu ajutorul unei chei speciale pentru aerisit sau cu o șurubelniță, se începe aerisirea propriu-zisă la cel mai apropiat calorifer de centrală. Se rotește la stânga șurubul aerisitorului, cheia sau șurubelnița. La început, o să iasă aer sau aer cu apă. Se lasă să curgă apa vreme de vreo zece secunde până ce va curge numai apă. Bineînțeles că o să ai nevoie de un vas în care să curgă apa.

Un al treilea pas ar fi să ajuți să iasă aerul din calorifer mai ușor, deschizând un pic robinetul de retur. Astfel, apa întră prin partea de jos în calorifer și împinge aerul afară.

Apoi, un alt pas mai departe este să închizi aerisitorul și să îl rotești spre dreapta, după care trebuie să deschizi robineții de tur și retur. Pasul următor este să te mulți la următorul calorifer și să repeți pașii expuși până acum.

Un alt pas este acela că, în timp ce se scoate apa din calorifere, presiunea din instalație scade. Se poate vedea la manometrul centralei dacă presiunea variază mult. Astfel, dacă presiunea centralei termice pe gaz scade sub 0 grade, va fi necesar să deschizi robinetul de umplere al centralei, ca să încarci instalația. La centrala pe gaz, presiunea în instalație trebuie să fie de 1,4 – 1,5 bar în staționare, iar când funcționează, nu trebuie să depășească 2,5 bar.

Ca să reduci pierderile de căldură, mai întâi trebuie să aerisești caloriferele, așa cum am explicat mai sus. E clar că dacă caloriferul nu se încălzește complet sau dacă în el se aud zgomote, caloriferul are nevoie de aerisire.

Un truc popular care te ajută să reduci pierderile de căldură prin perete este să pui o folie de aluminiu în spatele caloriferelor, iar pentru asta există în comerț folii speciale.

O altă recomandare pentru a nu mai pierde căldură este să nu acoperi caloriferele. Perdelele sau draperiile pot să blocheze căldura degajată de calorifere. De altfel, ține minte să nu pui niciun alt obiect mai aproape de centimetru de calorifer.